investitie

Cum arată HUB-ul de gaze din Sud-Estul României

OMV Petrom a investit circa 200 de milioane de euro din 2010 până în prezent în dezvoltarea unui hub centralizat pentru tratarea gazelor din producţia internă în Sud Estul României (Hurezani, județul Gorj), ultima etapă a acestui proiect urmând să devină complet operațională în luna iulie, anunță compania.

Această ultimă investiție, care se ridică la 50 de milioane de euro, se referă la o stație de tratare a gazelor și infrastructura de conducte.

În prezent, stația este în faza de testare și se estimează că va deveni complet operațională în iulie, anunță compania.

“Hub-ul de gaze de la Hurezani deservește patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul OMV Petrom, este situat în județul Gorj și include cea mai mare stație de tratare a gazelor din țară. Această investiție permite României să beneficieze de o sursă de gaze naturale de încredere, acum și în viitor”, a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Upstream.

Investiția de aproximativ 50 de milioane de euro a inclus construcția unei stații de tratare a gazelor cu o capacitate maximă de 6 milioane metri cubi de gaze naturale zilnic, care asigură separarea gazului de condensat, printr-un proces de separare la temperatură scăzută.

De asemenea, în cadrul investiției, a fost construită infrastructura de conducte cu o lungime de peste 12 kilometri care asigură conexiunea cu zonele de producție și cu sistemul național de transport pentru gaze și condensat.

 În 2018, producția din zăcămintele conectate la hub-ul centralizat de tratare a gazelor Hurezani s-a ridicat la 1,5 miliarde metri cubi, adică echivalentul energiei necesare pentru încălzirea unui număr de 1,4 milioane de locuințe.

Investiția de aproximativ 200 de milioane de euro în dezvoltarea hub-ului centralizat de tratare a gazelor de la Hurezani s-a realizat în trei etape. Aceasta a inclus 135 de milioane de euro pentru unitatea de comprimare gaze pusă în funcțiune în 2010, circa 13 milioane de euro pentru unitatea de deshidratare pusă în funcțiune în 2015 – care înlătură apa din gazul natural, și aproximativ 50 de milioane de euro pentru cel mai recent proiect – CHD Hurezani (Instalația Centralizată de separare a hidrocarburilor).

Cea mai recentă etapă, care include stațiile de tratare și infrastructura de conducte, întregește lanțul de comprimare și tratare a gazelor naturale.

Noua stație de tratare a gazelor se ridică la cele mai recente standarde tehnologice ale industriei. Proiectul crește eficiența energetică și contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, asigurând în același timp o perioadă lungă de funcționare în siguranță pentru infrastructură. Construcția a început în 2017 și a implicat aproximativ 500.000 de ore-muncă, fără incidente de siguranță.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane barili echivalent petrol în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 792 benzinării, la sfârşitul lui martie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom. 

Instalația de cocsare a rafinăriei Petrobrazi a fost modernizată. Investiția OMV Petrom se ridică la 46 mil. euro

OMV Petrom a investit aproximativ 46 de milioane de euro, începând din 2017, pentru modernizarea instalaţiei de cocsare, la care a fost implementat un sistem închis de golire rapidă care elimină în totalitate eventualele emisii de compuşi organici volatili, contribuind astfel la reducerea impactului asupra mediului, a anunțat compania.

Instalația de cocsare este un punct important în procesul de rafinare. Aici sunt redirecționați compușii petrolieri grei din celelalte instalații și se realizează ultimele procese de transformare a țițeiului. Cocsul obținut aici este folosit în principal în industria metalurgică.

OMV Petrom a implementat în rafinăria Petrobrazi cele mai bune tehnologii disponibile pentru recuperarea vaporilor de hidrocarburi din instalația de cocsare. Astfel, vechiul sistem de golire, pus în funcțiune în urmă cu 20 de ani, a fost înlocuit cu un sistem modern care elimină în totalitate emisiile de compuși organici volatili. Proiectul a presupus lucrări complexe de construcții civile, instalarea a aproximativ 400 de tone de conducte și implementarea unor sisteme automatizate de control și monitorizare. Proiectul a implicat peste 450.000 de ore lucrate fără incidente, se arată într-un comunicat remis de OMV Petrom.

”Petrobrazi este una din cele mai importante rafinării din România, care poate asigura consumul anual de carburanți pentru aproximativ 3 milioane de mașini. Am investit circa 1,6 miliarde euro în perioada 2005-2018 pentru modernizarea Petrobrazi, pentru implementarea celor mai bune tehnologii disponibile la nivel internațional, ceea ce a condus la condiții de operare mult mai prietenoase cu mediul”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de activitățile Downstream Oil.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 58,3 milioane bep (barili echivalent petrol) în 2018. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 792 benzinării, la sfârşitul lui martie 2019, sub două branduri, OMV şi Petrom.