consumatori

Preţul energiei, o ameninţare pentru viitorul industriei româneşti

Marii consumatori de energie din România atrag atenţia că preţul mare al energiei afectează competitivitatea industriei româneşti, iar unele companii ar putea fi nevoite să-şi mute capacităţile de producţie în afara ţării.

Asociaţia Marilor Consumatori de Energie (ABIEC) din care fac parte companii precum Alro Slatina, ArcelorMittal România, Liberty Galati, TenarisSilcotub, CRH şi Saint-Gobain România, a transmis astăzi un comunicat prin care îşi manifestă îngrijorarea profundă privitor la demersurile Guvernului/autorităţilor în legătură cu mecanismul de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO) prin care, timp de 10 ani, toţi consumatorii finali de energie electrică ar urma să plătească până la 10,5 miliarde de lei pentru a susţine costurile cu certificatele de emisii pe care CEO trebuie să le cumpere pentru a produce energie electrică.

„Industria se află în mari dificultăţi din cauza preţului energiei electrice şi al gazelor, a tuturor taxelor şi schemelor de sprijin pe care este obligată să le susţină”, a declarat Marian Năstase, preşedintele ABIEC, citat în comunicat.

„Asistăm neputincioşi la distrugerea competitivităţii companiilor din România chiar de propriii aleşi, într-o realitate în care industria este ignorată atunci când se elaborează nenumărate strategii, programe, politici şi scheme de susţinere. Reprezentăm industrii care realizează produse cu valoare adăugată mare, angajăm sute de mii de oameni direct şi indirect şi, în ciuda rolului important pe care îl jucăm în economia României, constatăm că măsurile Guvernului duc la pierderea avantajelor competitive pe pieţele internaţionale”, a continuat el.

Energia este o componentă esenţială pentru industria românească şi de aceea membrii ABIEC au investit peste un miliard de euro în cele mai performante instalaţii existente la nivel global. În consecinţă, companiile din cadrul Asociaţiei nu mai au mecanisme suplimentare de a eficientiza consumul de energie în procesele lor de producţie. De aceea, noile taxe anunţate de Guvern vor scoate din piaţă companiile industriale, infomează Agerpres.

Pentru că este materie primă, ţările vestice consideră energia ca fiind o componentă de sprijin pentru dezvoltarea industriilor generatoare de produse cu valoare adăugată şi, implicit, de bunăstare pentru angajaţi, pentru comunităţile din care fac parte şi pentru ţările respective. În România, energia este decuplată de la dezvoltarea economică şi socială, fiind tratată independent, cu efecte dezastruoase în industria prelucrătoare.

Schema gândită de Guvern pentru susţinerea CE Oltenia este făcută fără consultarea marilor consumatori de energie care sunt obligaţi să plătească şi certificatele de CO2 ale producătorului de energie, care oricum sunt incluse în preţul uriaş al MWh.

Marii consumatorii industriali arată că România este o ţară cu resurse energetice naturale semnificative, având un mix echilibrat al producţiei pe bază de cărbune, hidro, nuclear, hidrocarburi, energie din surse regenerabile, însă aceste atuuri aparente reprezintă de fapt un handicap.

„România îşi propune să devină hub de securitate energetică regională, însă eşuează în a asigura energie propriilor consumatori şi importă cantităţi importante, iar preţurile sunt printre cele mai mari din Europa „, se mai arată în comunicat.

Potrivit raportului realizat de DG Energy, în primul trimestru din 2019, România figurează pe locul nouă în ceea ce priveşte preţul energiei, fiind devansată doar de ţări care sunt net importatoare – Portugalia, Grecia, Irlanda, Italia etc. Ţări cu structuri industriale similare cu cea a României, precum Germania, Franţa, Austria, Marea Britanie, Polonia, Cehia sunt mult sub preţul României, Germania având un preţ cu 25% mai mic decât cel al ţării noastre, ajungând la 40,9 eur/MWh, pe când România atinge 54 eur/MWh, preţ la care se adaugă şi tarifele asociate, ce reprezintă peste 39% din preţul total al energiei.

Industria este deja afectată de preţul actual al energiei electrice, momentul declanşator fiind măsurile adoptate prin OUG 114/2018 şi transpuse în legislaţia secundară de către ANRE, măsuri care, declarativ, vin în ajutorul consumatorului casnic, însă în realitate afectează grav consumatorii industriali, se menționează în comunicat.

Aceste presiuni de pe piaţa românească se suprapun unor condiţii extrem de dificile pe plan internaţional, unde se înregistrează supraproducţie, recunoscută la nivel global. De altfel, Uniunea Europeană a luat decizia politică de a susţine marile sectoare industriale, care angajează milioane de oameni şi care au o contribuţie majoră în Produsul Intern Brut al UE.

În consecinţă, ABIEC solicită autorităţilor competente consultarea cu marii consumatori industriali şi cu toate părţile afectate de noi scheme suport, pentru găsirea de soluţii care, pe de o parte, să securizeze producţia de energie a României, iar pe de altă parte să vină în sprijinul menţinerii competitivităţii industriei româneşti.

Competitivitatea industriei energo-intensive este fundamental condiţionată de accesul la resurse energetice (energie electrică/gaze naturale) la preţuri competitive în raport cu concurenţii din Uniunea Europeană şi de pe alte continente. ABIEC face apel pe această cale la decidenţii din aparatul de stat de a se apleca cu rigoare şi celeritate asupra problematicilor expuse.

Aşa cum ABIEC atrăgea atenţia încă de la începutul acestui an, suprataxarea energiei diminuează drastic posibilităţile investiţionale şi de dezvoltare ale marilor consumatori de energie.

„În prezent, unii dintre membrii asociaţiei înregistrează pierderi, astfel că există posibilitatea că aceştia să nu mai aibă acces la finanţare prin fonduri europene, făcând implicit nesustenabilă continuarea activităţii industriale în România şi relocarea, în afara ţării, a companiilor producătoare, cu impact negativ asupra bugetului de stat şi a ratei şomajului”, potrivit reprezentanţilor asociaţiei.

ABIEC solicită, din nou, implementarea schemei de compensare a emisiilor indirecte, aprobată încă din 2012 de Uniunea Europeană şi pusă deja în aplicare de 11 state membre (Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie, Finlanda, Olanda, Belgia, Slovacia, Grecia, Lituania, Polonia) care au aplicat o politică de protejare a investiţiilor locale şi a locurilor de muncă.

De asemenea, ABIEC susţine, încă o dată, reglementarea şi funcţionarea bursei de energie din România pe baze concurenţiale reale, care să elimine distorsiunile înregistrate în ultimul an.

Asociaţia Marilor Consumatori de Energie include cei mai mari consumatori de energie din România. Printre aceste companii se numără Alro Slatina, ArcelorMittal România, Liberty Galati, TenarisSilcotub, CRH şi Saint-Gobain România, care au un consum de energie de aproximativ 10% din totalul produs în România.

Membrii fondatori plătesc anual peste 130 de milioane de euro la bugetul de stat şi la bugetele locale, au exporturi cumulate de peste un miliard de euro şi au realizat investiţii care depăşesc 1,5 miliarde de euro în România, având strategii de dezvoltare pe termen lung pentru operaţiunile locale.

Peste 671.000 de clienți ai companiilor E-Distribuție vor beneficia de contoare inteligente până la finele anului. Vezi lista localităților

E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat, companiile de distribuție a energiei electrice din România din cadrul grupului Enel vor instala în acest an peste 171.000 de contoare inteligente pentru clienții din zonele lor de activitate, în cadrul unor proiecte de investiții în valoare de peste 53 de milioane de lei. Astfel, până la finalul anului 2019, peste 671.000 de clienți ai E-Distribuție vor beneficia de sisteme de contorizare inteligentă.

Contoarele inteligente vor pune bazele viitoarelor rețele inteligente, care sunt definitorii pentru a face față provocărilor aduse de tranziția energetică, promovând dezvoltarea unor sisteme energetice curate, sustenabile și eficiente, a declarat Gino Celentano, Director General E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat.

Programul de instalare de contoare inteligentă de către companiile E-Distribuție va fi implementat, conform planului aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Continuăm să profităm de vasta experiență internațională a Grupului Enel în tehnologii digitale pentru a instala contoare inteligente în toate regiunile deservite de companiile E-Distribuție, cu scopul de a continua să ne îmbunătățim calitatea serviciului și pentru a aduce mai multe beneficii clienților noștri.”, a mai spus Gino Celentano.

Peste 500.000 de contoare au fost deja instalate

Planul de implementare, precum și cele 4 proiecte anterioare, în baza cărora au fost deja instalate peste 500.000 de contoare inteligente, sunt parte a strategiei Grupului Enel pe termen mediu de a instala contoare inteligente pentru întreaga bază de 2,9 milioane de clienți de distribuție de electricitate din România.

Astfel, încă 171.000 de clienți vor dispune de avantajele contorizării inteligente a consumului de energie electrică, cum ar fi citiri ale indexului contorului de la distanță, care înlocuiesc citirile de pe teren și estimările de consum, oferind clienților mai multe informații despre profilul lor de consum. De asemenea, contoarele inteligente pot comunica cu distribuitorul în timp real, permițând o identificare mai ușoară a defecțiunilor de reţea, astfel încât compania să poată interveni în caz de avarii mai rapid și mai eficient, îmbunătățind astfel calitatea rețelelor și a serviciilor. În cazul utilizării de surse de energie regenerabilă, contorul va putea înregistra atât energia consumată cât și cea injectată în retea.

E-Distribuție Muntenia a programat pentru 2019 instalarea a aproximativ 80.000 de noi contoare inteligente în judeţele Giurgiu și Ilfov. E-Distribuție Muntenia a desfășurat în județul Giurgiu cea mai amplă campanie de instalare de contoare inteligente din zona sa de gestiune a rețelelor de distribuție de electricitate, astfel că peste 90% dintre clienții din județ vor beneficia până la finalul acestui an de un dispozitiv de măsurare inteligentă a consumului de electricitate. E-Distribuție Dobrogea va instala peste 42.000 de contoare inteligente în judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea, în timp E-Distribuție Banat va instala contoare cu noua tehnologie pentru aproape 50.000 de clienți din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Până la finalul anului 2028 rata de penetrare a contoarelor inteligente în baza de clienți E-Distribuție va depăși 60%. Astfel, în cazul E-Distribuție Muntenia, compania va instala contoare inteligente pentru 65% din totalul utilizatorilor. E-Distribuție Dobrogea va instala contoare inteligente pentru 70% din totalul clienților, în timp ce procentul pentru E-Distributie Banat va fi de 60% din totalul consumatorilor.

De asemenea, ca urmare a programelor ample de investiții în modernizarea rețelelor, s-a îmbunătățit semnificativ calitatea serviciilor, companiile E-Distribuție ale grupului fiind în topul celor mai performanți operatori de distribuție energie electrică din România. Conform rapoartelor oficiale ale ANRE pentru anul 2017, indicele SAIDI pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 145 minute, cel mai performant din țară, media națională înregistrată fiind de 283,9 minute. E-Distribuție Dobrogea și Banat au avut, de asemenea, performanțe sub media națională, cu indicele SAIDI de 185 minute, respectiv 259 minute.

Lista județelor și a localităților incluse în proiectul de implementare contoare inteligente în 2019

Muntenia Sud:

  • Judetul Ilfov: Otopeni, Chiajna, Mogosoaia, Chitila, Stefanestii de sus, Stefanestii de jos, Bragadiru, Buftea, Ciorogarla, Gradistea, Sitaru, Vladiceasca, Tancabesti, Tamasi, Snagov, Ghermanesti, Ciofliceni, Balta Neagra, Merii Petchii, Micsunesti, Nuci, Sintesti, Vidra, Cretesti, Copaceni, Balteni, Burias, Peris, Peris-Bratulesti, Peris Cocioc, Moara Vlasiei, Caciulati, Darasti Ilfov, Petrachioaia, Vanatori, Surlari, Maineasa, Dascalu, Varasti, Runcu, Petresti, Gagu, Creata, Lipia, Silistea Snagovului, Santu-Floresti, Lipia, Gruiu
  • Judeţul Giurgiu: Giurgiu, Stoenesti, Isvoarele, Bulbucata, Facau, Teisori, Tomulesti, Toporu, Bila, Schitu, Letca Noua, Letca Veche, Milcovatu, Chirculesti, Gostinari, Hotarele, Mihai Bravu, Prundu, Puieni, Calugareni, Crucea de Piatra, Uzunu, Herasti, Milosesti, Crevedia Mare, Crevedia Mica, Dealu, Gaiseanca, Sfantu Gheorghe, Copaciu, Ghimpati, Naipu, Valea Plopilor, Corbeanca, Cupele, Izvoru (Vanatorii Mici), Poiana lui Stanga, Valcelele, Vanatorii Mari, Zadariciu, Balasoieni, Hobaia, Ogrezeni, Gorneni, Iepuresti, Stalpu, Valter Maracineanu, Campurelu, Colibasi, Padureni, Podu Ilfovatului, Valea Dragului, Floresti, Floresti-Stoenesti, Palanca, Anghelesti, Bucsani,Goleasca, Obedeni, Podisor, Uiesti, Vadu Lat, Budeni, Comana, Falastoaca, Gradistea, Clejani, Neajlovu, Podu Doamnei, Sterea, Cartojani, Roata de jos, Roata Mica, Sadina, Gogosari, Izvoru (Gogosari), Hodivoaia, Putineiu, Gradinari, Tantava, Zorile, Cranguri, Singureni, Stejaru, Gostinu, Gaiseni, Cascioarele, Carpenisu, Sabareni, Bolintin Deal,  Mihai Voda, Daia, Daita, Plopsoru, Draganescu, Mihailesti, Novaci, Ulmi, Popesti, Trestieni, Poenari, Mosteni-Ulmi, Icoana, Ghionea, Draganeasca, Adunatii-Copaceni, Cascioarele (Ulmi), Stanesti, Balanu, Darasti-Vlasca, Mogosesti, Varlaam, Blanoaia, Fratesti, Remus, Baneasa, Meletie, Pietrele, Sfantu Gheorghe, Oinacu, Comasca, Branistea, Varasti, Bolintin-Vale, Crivina, Malu Spart, Suseni, Dobreni

Banat:

  • Judetul Arad – Arad, Varsand, Pilu, Nadlac, Zadareni, Halmagiu, Moneasa, Lipova, Santana, Ineu, Tisa Noua,
  • Judetul Caras-Severin – Goruia,     Soceni, Marga, Oravita, Otelu Rosu, Berzovia, Racasdia, Ciuchici, Obreja, Iaz, Ciuta, Glimboca, Binis, Poiana Marului, Comoraste, Toplet, Barza, Ersig, Dognecea, Gradinari
  • Judetul Hunedoara – Hunedoara, Petrosani, Deva, Hateg, Lelese, Runcu Mare, Burjuc, Glodghilesti, Petresti, Tatarasti, Orastie, Boita, Ciula Mica, Rachitova, Valioara, Aurel Vlaicu, Bacia, Gelmar, Cainelu de sus, Baita, Ormindea, Pestera (Baita), Prihodiste (Vata de Jos), Romos, Romosel, Vaidei, Nadastia de jos, Almasu Sec, Carjiti, Cozia, Cherghes, Boz, Branisca, Rovina, Tarnavita, Barastii Iliei, Bujoru, Dobra, Lapusnic, Mihaiesti, Radulesti, Roscani, Rapoltel, Rapoltu Mare, Bucuresci, Rovina, Fantana, Crisan, Dumbrava de jos, Ribicioara, Ribita, Birtin, Tatarastii de Cris, Vata de jos, Silvasu de jos, Silvasu de sus, Ghelari, Ruda, Vulcan, Santamaria – Orlea, Livadia, Brad, Orastie
  • Judetul Timis  – Timisoara, Dumbravita, Periam, Giroc, Chisoda, Urseni, Mosnita Veche, Mosnita Noua, Cosevita, Bucovat, Susani, Sudrias, Jupani, Parta, Utvin, Sanmihaiu Roman, Carani, Murani, Sag, Cheglevici, Ghiroda, Topolovatu Mic, Vucova, Deta, Uivar, Izvin, Hitias, Dinias, Sipet, Sanovita, Pesac, Maguri, Lunga, Comlosu mare, Beregsau Mic, Teremia Mare, Nerau, Sannicolau Mare, Foeni, Cruceni, Cenad, SanGeorge, Manastire, Birda, Berecuta, Crivina, Semlacu Mare, Percosova, Butin, Rovinita Mare,  Pordeanu

Dobrogea:

  • Judeţul Călăraşi Oltenita, Sarulesti Gara, Bogata, Fundulea, Ulmeni, Borcea, Nicolae Balcescu, Ciocanesti, Radovanu, Chiselet
  • Judeţul Constanţa – Constanta, Vama Veche, 2 Mai, Eforie Sud, Ghindaresti, Eforie Nord, Neptun, Mangalia, Mihail Kogalniceanu, Jupiter, Lazu, Agigea, Valu lui Traian, Techirghiol, Castelu, Arsa, Cernavoda, Tariverde, Nicolae Balcescu, Dorobantu, Topraisar, Murfatlar, Medgidia, Harsova, Mircea Voda, Vanatori, Pecineaga, Nuntasi, Cascioarele, Lanurile, Baraganu, Mosneni, Tuzla, Furnica, Amzacea, Dunareni, Chirnogeni, Lipnita, Carvan
  • Judetul Ialomița – Amara, Fetesti, Slobozia, Urziceni, Ion Ghica, Bordusani, Munteni-Buzau, Ciochina, Facaeni, Iazu, Rovine
  • Judetul Tulcea – Tulcea, Nicolae Balcescu, Sabangia, Macin, Lunca, Victoria, Ceamurlia de sus, Nufaru, Malcoci, Sambata Noua, Topolog, Magurele, Luminita, Fagarasu Nou, Bestepe, Baltenii de sus, Greci, Razboieni, Casimcea, Plopul, Murighiol, Dunavatu de sus, Satu Nou, Mineri, Caslita, Luncavita, Ciucurova, Carcaliu