Mailat Ciprian

OMV Petrom investește 32 mil. euro într-o nouă campanie de foraj în Marea Neagră

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a inițiat o nouă campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră. Primele operațiuni de foraj au început la finalul lunii decembrie 2020 urmând ca, la începutul acestui an, să înceapă forajul celei de-a doua sonde. Investiția aferentă acestei campanii este de aproximativ 32 de milioane de euro, anunță compania.

Cele două sonde de dezvoltare sunt forate la adâncimi de peste 2.500 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 60 de metri.

Această campanie de foraj completează seria proiectelor de investiții pentru producția offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră: peste 500 milioane de euro au fost investiți între 2014 și 2019, inclusiv pentru forarea a 16 noi sonde de explorare și producție și sidetrackuri, modernizarea instalațiilor de producție și a sistemului de comprimare a gazelor, se arată într-un comunicat al companiei.

„Marea Neagră are o importanță strategică pentru producția de gaze
a României: în prezent, circa 10% din consumul anual de gaze al țării provine din această zonă”
, a declarat Chris Veit, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Upstream.

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987.

În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare și producție în apele de mică adâncime (blocul Istria) și operațiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2019, a reprezentat circa 17% din producția Grupului în România.

Acord cu americanii pe 30 de ani în domeniul nuclear. Ce au cerut oficialii de la Bruxelles

Guvernul ar putea adopta astăzi Acordul încheiat cu SUA în decembrie 2020 referitor la cooperarea în domeniul dezvoltării proiectelor nuclearo-electrice de la CNE Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România.

Proiectul de HG se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi.

Acordul va rămâne în vigoare o perioadă de 30 de ani şi va fi extins automat cu perioade succesive de cinci ani, dacă una dintre părți nu solicită altfel.

Comisia Europeană a acceptat acest acord, dar a cerut Guvernului să se asigure că acordul este compatibil cu dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), informează hotnews.ro

Fiecare parte poate înceta acest acord prin notificare scrisă transmisă celeilalte părţi cu cel puțin cu un an înainte.

În scopul stabilirii compatibilității acestui acord cu dispozițiile TFUE, în perioada următoare, vor continua discuțiile cu serviciile Comisiei Europene.

În perioada 7 – 9 octombrie 2020, la Washington, a fost parafat proiectul de Acord între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul dezvoltării proiectelor nuclearo-electrice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România.

Scopul Acordului este dezvoltarea programului nuclear civil din România prin asigurarea expertizei tehnice, de reglementare, securitate și siguranță nucleară și, implicit, întărirea securității, diversității, siguranței în exploatare și stabilității energetice și de mediu ale României, obiective asociate și proiectelor de investiții în producerea energiei nucleare în România, retehnologizarea Unității 1 și extinderea capacitatii CNE Cernavodă, scrie hotnews.ro

Pe 27 noiembrie 2020 a fost aprobat Memorandumul prin care ministrul energiei a fost mandatat să semneze, în numele României Acordul, acest document fiind semnat de către partea română la data de 9 decembrie 2020.

Pe 8 decembrie 2020, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a transmis Comisiei Europene o scrisoare prin care a confirmat că dispozițiile Tratatului EURATOM vor prevala în caz de conflict între dispozițiile acordului și dispozițiile Tratatului Euratom, precizând, totodată, că autoritățile române vor consulta și celelalte servicii de specialitate ale Comisiei în vederea stabilirii compatibilității acestui acord cu dispozițiile TFUE.

Mai multe informații pe hotnews.ro

O nouă investiție de peste 11 mil. lei realizată de Nova Power & Gas la Huedin. Urmează noi proiecte în Vatra Dornei și în județul Bihor

Nova Power & Gas, companie membră a grupului E-INFRA, deținut de frații Simion și Teofil Mureșan, a inaugurat noua reţea de gaze naturale din oraşul Huedin (județul Cluj), o investiție de 11,3 milioane de lei, și a anunțat că va continua proiectele în construcția de rețele de distribuție de gaze în mai multe localități din România.

Proiectul din Huedin face parte din strategia grupului de a contribui la dezvoltarea infrastructurii critice din România, prin investiţii private în proiecte de utilitate publică.

Şi acest proiect contribuie la reducerea decalajul acoperirii României cu reţelele de gaze naturale înregistrat în raport cu statele din regiune. Anul 2020 a fost unul important pentru industrie, în contextul liberalizării pieţei de gaze naturale și, dincolo de strategia noastră de a avea cele mai competitive oferte, mizăm pe extinderea continuă a reţelei de gaze naturale, investițiile în noi concesiuni, asigurarea contorizării inteligente, dar şi, implicit, pe racordarea noilor consumatori”, a declarat, Mircea Bica, CEO Nova Power & Gas.

Investiție realizată în timp record

Conform datelor comunicate de companie, investiţia proprie în proiect cuprinde reţeaua locală de distribuţie de 34.5 km, alături de staţia de reglare măsurare-predare şi conducta racord de înaltă presiune, care vor deservi cei peste 9.000 de locuitori ai oraşului Huedin. Reprezentanții companiei arată că lucrările au fost realizate în timp record, de doar şase luni de la lansare.

Citiți și:
Teofil Mureșan și misiunea lui de modernizare a infrastructurii telecom în România

“În urma noii dezvoltări, zona va beneficia de un plus de confortul pentru consumatori, eficienţă energetică ridicată şi, nu în ultimul rând, de atragerea de noi investitori în zonă, pentru un nivel superior de dezvoltare a localităţii”, se menționează în comunicat.

Dezvoltarea acestei investiții reprezintă al treilea proiect de acest gen, după investiţiile din comuna Moara şi municipiul Câmpulung Moldovenesc (județul Suceava). Electrogrup, în calitate de antreprenor general, a asigurat execuția lucrărilor.

Urmează noi investiții

“Vom continua seria noastră de investiţii în producţia de energie electrică, începută în luna decembrie cu proiectul centralei electrice de 13.4 MW pe bază de gaze naturale din municipiul Câmpia Turzii, cu capacităţi noi, din surse regenerabile şi combustibil gazos”, menționează Mircea Bica.

Totodată, Nova Power & Gas va continua planul de investiții, cu rețelele de distribuţie de gaze naturale din municipiul Vatra Dornei şi comuna Sadova (Suceava) şi oraşul Stei şi comuna Lunca (Bihor), în 2021.

Nova Power & Gas este furnizor de energie electrică și gaze naturale, producător de energie verde și distribuitor de gaze naturale. Nova furnizează energie pentru clienți casnici și industriali în piața liberă de energie și este unul dintre cei mai activi investitori în proiecte de dezvoltare de infrastructură energetică.

Activ din 1997, Electrogrup este unul dintre cei mai renumiți constructori de infrastructură din România. Dincolo de prezența permanentă în marile proiecte naționale de infrastructură energetică, compania este și unul dintre cei mai activi dezvoltatori de infrastructură de telecomunicații, Smart City și construcții civile și industriale.

Nova Power & Gas și Electrogrup fac parte din E-INFRA, grup de companii active în domeniul infrastructurii de energie și telecomunicații, alături de Netcity Telecom și Direct One, cu peste 600 de angajați și o cifră anuală de afaceri de peste 120 milioane de euro în 2020.

OMV Petrom renunță la 4% din producție și se concentrează pe Marea Neagră

OMV Petrom, una dintre cele mai mari companii din România, a anunțat că cedează activele de producție din Kazahstan, zăcăminte care asigurau 4% din producția grupului, pentru a se concentra pe dezvoltarea proiectului din Marea Neagră.

 Conform unui comunicat al companiei, a fost semnat tranzacția pentru vânzarea totală a participației OMV în Kom-Munai LLP (KOM) și Tasbulat Oil Corporation LLP (TOC) din Kazahstan către MAGNETIC OIL LIMITED.

Finalizarea tranzacției este condiționata de îndeplinirea unor condiții suspensive, inclusiv aprobarea de către Ministerul Energiei din Kazahstan, și este așteptată în prima jumătate a anului 2021″, se arată în comunicat.

KOM și TOC dețin licențele de producție pentru patru zăcăminte onshore, respectiv Komsomolskoe, Aktas, Tasbulat și Turkmenoi. Producția zilnică cumulată a celor patru zăcăminte a fost de 6,45 kboe / zi în 2019, reprezentând aproximativ 4% din producția grupului.

Toate zăcămintele sunt situate în regiunea Mangistau din vestul Kazahstanului lângă Marea Caspică. Cele patru zăcăminte onshore acoperă o suprafață totală de 86,52 km², incluzând aproximativ 75 de sonde, instalații de producție și 200 km de conducte.

După 20 de ani

OMV Petrom a intrat în sectorul Upstream din Kazahstan în 1998. Afacerea a fost stabilă, dar,  în lipsa unor posibilități de extindere în ultimii ani, OMV Petrom a decis să orienteze activitățile internaționale de Upstream în zona Mării Negre, se mai arată în sursa citată.

„Decizia ne va permite să ne concentrăm asupra regiunii Mării Negre și să continuăm să construim o poziție puternică în zonă, în conformitate cu strategia noastră de creștere. Am făcut deja pași importanți pentru extinderea prezenței noastre offshore în Marea Neagră, intrând în Bulgaria la sfârșitul anului trecut și câștigând o licitație internațională în Georgia anul acesta”, a declarat Christopher Veit, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Upstream.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 798 benzinării, la sfârșitul lunii septembrie 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,011% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, deține 20,639% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 6,997%, iar 21,353% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de 30,4 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2019.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. 

Sorin Elisei, Deloitte: Facturile la energie vor fi mai mari de la 1 ianuarie

Odată cu liberalizarea pieței de energie, care va avea loc la 1 ianuarie 2021, consumatorii trebuie să se aștepte la facturi mai mari pentru energia consumată. Conform unor calculele realizate de Sorin Elisei, specialist în probleme de energie și director la firma de consultanță Deloitte, facturile ar putea crește cu valori cuprinse între 5 și 10 lei, la un consum de 100 KWh per gospodărie.

Sorin Elisei a explicat și de ce o creștere a facturii plătite de populație acum la preț reglementat de stat este inevitabilă de la 1 ianuarie, momentul în care piața de energie electrică pentru casnici se va liberaliza, iar prețurile actuale reglementate nu se vor mai aplica.

“Prețurile reglementate valabile până la 31 decemebrie 2020 sunt mai mici decât prețurile la care se tranzacționeaza energia electrică pentru anul 2021. Prețurile de achiziție ale energiei electrice din piață au crescut. Dacă la începutul lunii noiembrie ofertele producătorilor de pe platformele OPCOM aveau un preț de pornire de 225 lei/MWh , la 15 decembrie aceste prețuri crescuseră la 255 de lei/MWh, a explicat Elisei la Digi24, informează economica.net

El a mai arătat că, pe baza datelor din piață, oferte concurențiale mai bune decât prețurile reglementate de acum sunt excluse.

Citiți și:
HIDROELECTRICA REDUCE PREȚUL ENERGIEI LIVRATE POPULAȚIEI

Amintim că de la data de 1 ianuarie 2020, prețurile reglementate la energie electrică vor dispărea, iar piața va fi liberalizată. Cine nu alege până atunci o ofertă concurențială, de la actualul furnizor sau de la altul, va plăti un preț de serviciu universal al furnizorului său de ultimă instanță, preț care va fi anunțat cel mai probabil săptămâna viitoare, mai scrie economica.net.

OMV Petrom: „România plantează pentru mâine” – 550.000 de copaci plantați în 2020

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a continuat în 2020 acțiunile de împădurire, în cadrul campaniei „România plantează pentru mâine”, cea mai mare inițiativă privată de plantare din România.

Inițiativa se derulează cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a șase organizații non-guvernamentale, recunoscute pentru contribuțiile aduse protecției mediului înconjurător: Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Plantăm fapte bune în România, Pădurea Copiilor, Viitor Plus și Asociația Parcul Natural Văcărești.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a oferit specialiști în plantare și expertiză locală pe tot parcursul campaniei de plantare.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „În ciuda contextului dificil din 2020, ne-am respectat angajamentul și am reușit să plantăm 550.000 de copaci, respectând toate regulile sanitare și de distanțare”

Împădurirea joacă un rol important în absorbția și stocarea dioxidului de carbon și dorim să contribuim la efortul de a avea un mediu mai curat. Credem că astfel de proiecte pot face diferența în crearea unei vieți mai bune și, prin urmare, vom continua campania noastră de plantare în următorii ani.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom

1,5 mil. de copaci plantați, 300 de hectare de pădure

Campania “România plantează pentru mâine” urmărește plantarea a circa 1.500.000 de copaci pe 300 de ha, pana la finalul anului 2023. Pentru susținerea acestei campanii, OMV Petrom a alocat 4,6 milioane de euro.

Acțiunile de împădurire s-au derulat în primăvară și în toamnă. În total, în acest an, am plantat copaci pe o suprafață de 124 de hectare, în 32 de localități din 15 județe.

Campania de plantare își propune să vină în ajutorul comunităților afectate din cauza alunecărilor de teren, plantarea fiind o soluție reală pentru a preveni acumulările de apă, inundațiile și deșertificarea solului.

Totodată, plantările contribuie la captarea dioxidului de carbon, pădurile fiind considerate printre cele mai importante depozite de dioxid de carbon.

Se estimează că fiecare copac plantat neutralizează în medie 5,5 kg dioxid de carbon pe an.

KMG și SAPE au deschis anul acesta 10 stații noi Rompetrol. Prin ce se diferențiază

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român, înființat, în urmă cu doi ani, de către KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, a finalizat construcția unei noi benzinării în localitatea 1 Decembrie – Ilfov și ajunge la 10 noi statii deschise în acest an. Operate sub brandul Rompetrol, rețeaua FIEKR se ridică în prezent la 30 de unități.

Cele 10 noi benzinării sunt situate în Cluj (Vuia, Oradea Clujului, localitatea Gheorghieni), Ilfov (Clinceni, 1 Decembrie), Prahova (DN1 – Câmpina), București (strada Sisești), Argeș (Curtea de Argeș), Vâlcea (Valea Oltului – Călimănești) și Craiova (Simnic).

Planuri mărețe pentru următorii 3 ani

În prezent, fondul prin vehiculul investițional (SPV) – KMG Rompetrol Development SRL deține 30 de benzinării sub brandul Rompetrol și care comercializează exclusiv gama de carburanți auto Efix – produși de rafinăria Petromidia Năvodari.

Petromidia este parte a Rompetrol Rafinare – care operează și rafinăria Vega Ploiești și divizia de petrochimie – unicul producător intern de polimeri, fiind deținută în principal de KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român și-a propus să atingă până în 2023 o rețea de 84 benzinării în România (achiziția și modernizarea de stații existente, construcția de noi stații), care vor asigura crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuție, construcție) și peste 1.200 parteneri comerciali.

Un nou concept

Noul design al stațiilor va fi implementat doar în viitoarele locații, în baza unor analize complexe privind traficul, poziționarea geografică, numărul de clienți și preferințele acestora în selecția produselor gastro.

Conceptul a fost dezvoltat intern la finele anului trecut și a fost lansat în prima parte a acestui an prin noua stație din București – Sisești, ea devenind laboratorul de testare și observare a clienților, a feedback-ului și a sugestiilor acestora. Stațiile Curtea de Argeș și Valea Oltului – Calimănești reprezintă și reflectă liniile definitorii ale noului concept.

Cu un număr de circa 170 de angajați, noile benzinării oferă clienților produse și servicii din categoriile gastro și shop, cum ar fi: un sortiment variat de produse fresh, o selecție atentă de produse tip retail convenience.

În contextul întârzierilor generate de COVID 19 – livrări materiale, lucrări/brașamente, avize/recepții, am reușit să ne continuam și în acest an programul de extindere a rețelei de distribuție carburanți în România. Noile stații reconfirmă angajamentul Fondului și al acționarilor săi în susținerea sectorului energetic și a investițiilor strategice, prin crearea de noi locuri de muncă, noi surse de finanțare a bugetelor locale și centrale, dar și construcția unei noi capacități de producție energie electrică și termică în regiunea Dobrogea” declară Iskander Abdibaitov, directorul general al Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român.

TRANZACȚIE. OMV a vândut toate benzinăriile din Germania

Compania britanică EG Group va prelua un lanţ de 285 de benzinării OMV din sudul Germaniei pentru suma de 485 de milioane de euro, a anunţat ieri acţionarul majoritar de la OMV Petrom într-un comunicat de presă.

Cele 285 benzinării OMV sunt concentrate în regiunile Bavaria şi Baden-Württemberg având un grad limitat de integrare cu rafinăria OMV din Germania, care este specializată pe produse petrochimice. În conformitate cu termenii tranzacţiei, EG Group va prelua şi datoriile benzinăriilor OMV, ceea ce ridică valoarea totală a afacerilor preluate la 614 milioane de euro. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată pentru 2021.

„Suntem încântaţi de interesul în benzinăriile noastre din Germania şi de faptul că am ajuns la un acord cu EG Group. Aceasta reprezintă un nou pas în programul nostru de vânzări de active în valoare de două miliarde de euro anunţat anterior iar această tranzacţie va reduce datoria OMV cu aproximativ o jumătate de miliard de euro la momentul încheierii”, a declarat directorul general de la OMV, Rainer Seele, citat de Agerpres.

Grupul austriac a precizat că rămâne angajat faţă de restul operaţiunilor sale din Germania, care sunt concentrate pe operaţiunile de petrochimie de la rafinăria din Burghausen.

OMV deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol şi gaze din România. 
Sursa: Agerpres

Hidroelectrica reduce prețul energiei livrate populației

Hidroelectrica vine cu o ofertă nouă pentru consumatorii casnici şi scade preţul energiei active cu un ban, de la 0,255 lei pe kWh la 0,245 lei pe kWh pentru primul semestru al anului viitor, potrivit unui comunicat al companiei.

„Oferim energie verde, pe care o putem furniza în orice locaţie din România, iar procesul de alegere a serviciilor Hidroelectrica este simplu şi nu presupune întreruperi în alimentare. Mizăm pe corectitudine în relaţia cu clienţii noştri, iar contractul pe care îl punem pe masă nu are niciun fel de costuri adiţionale sau clauze ascunse. În plus, comunicarea cu compania şi transmiterea documentelor se poate face online”, a afirmat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Acţiunea este ca urmare a strategiei companiei de a-şi creşte numărul de clienţi pe zona de furnizare odată cu liberalizarea completă a pieţei de energie.

Citiți și:
PESTE 90% DINTRE CONSUMATORII DE ENERGIE NU ŞTIU CĂ PIAŢA SE VA LIBERALIZA LA 1 IANUARIE 2021

„Ne dorim să aducem energie românească în casele românilor, de la producător, direct la consumator. Suntem racordaţi la realităţile momentului şi aşteptăm cu interes deschiderea pieţei de energie. Hidroelectrica a demonstrat că este o companie competitivă şi că adevărata performanţă se vede atunci când există piaţă concurenţială. Avem speranţe mari pentru anul 2021 şi suntem convinşi că eliminarea distorsiunilor arbitrare produse de OUG 114 va avea ca efect obţinerea unor preţuri corecte la electricitate, precum şi stimularea investiţiilor în sector”, a adăugat Badea.

Compania a înfiinţat un call center, a întărit structurile suport şi infrastructura IT.

Hidroelectrica este cel mai mare producător român de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Compania are în exploatare un număr de 209 centrale hidroelectrice, cu o putere instalată totalizând 6.482 MW.

Planurile strategice ale companiei includ diversificarea portofoliului de producţie către zona energiei verzi şi a serviciilor adiacente: înfiinţarea/achiziţionarea de parcuri eoliene onshore şi offshore, fotovoltaice, producţie de hidrogen, precum şi dezvoltarea unei reţele de staţii de încărcare a automobilelor electrice.

RAPORT: Peste 90% dintre consumatorii de energie nu ştiu că piaţa se va liberaliza la 1 ianuarie 2021

Peste 90% dintre consumatorii casnici de energie din România nu ştiu că piaţa va fi liberalizată complet de la 1 ianuarie 2021, întrucât autorităţile nu au informat suficient populaţia că urmează să se întâmple acest lucru, a anunțat Asociaţia pentru Energia Inteligentă.

„Liberalizarea pieţei de energie electrică pentru consumatorii casnici se bazează pe aceleaşi practici folosite în vară şi la aşa zisa liberalizare a pieţei gazelor naturale, care să asigure ‘succesul’ furnizorilor actuali, respectiv să le asigure acestora păstrarea, atât a clienţilor, cât a şi a modului de stabilire unilaterală a preţului”, spun experţii din cadrul asociaţiei, potrivit Agerpres.

Ce se schimbă de la 1 ianuarie

Începând cu data de 1 ianuarie 2021 piaţa de energie electrică se liberalizează complet, furnizarea energiei electrice urmând a se realiza în regim concurenţial inclusiv pentru categoria clienţilor casnici care beneficiază în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2020 de tarife reglementate. Fiecare client casnic trebuie să îşi aleagă un furnizor în funcţie de nevoile specifice şi de ofertele concurenţiale puse la dispoziţie de către aceştia.

Pentru a veni în sprijinul clienţilor casnici, ANRE a elaborat un cadru de reglementare pentru liberalizarea completă a pieţei de energie electrică, începând cu data de 1 ianuarie 2021, prin care s-au stabilit obligaţii pentru furnizori de a transmite informări clienţilor casnici cu privire la liberalizarea pieţei de energie electrică (prin intermediul facturilor emise, paginii de internet, prin afişare la punctele de informare etc.).

Consumatorii nu sunt informați

Chestionarea a 100 de consumatori casnici de energie electrică, realizată de Asociaţia Energia Inteligentă, a scos în evidenţă că 93,87 % din consumatori nu ştiu că se liberalizează piaţa de energie electrică la 1 ianuarie 2021, iar 89,08% din consumatori nu au cunoştinţă să fi primit o înştiinţare că se liberalizează piaţa de energie electrică la 1 ianuarie 2021.

„Nu au cunoştinţă” nu înseamnă că nu au şi primit-o, dar ”practica” consumatorului este să meargă cu „hârtiile” la Pay Point sau casierie şi să achite, fără a citi ce este scris pe pagina 2, 3, 4 etc., notează reprezentanţii asociaţiei.

„Deşi practica liberalizării pieţei la gaze a scos în evidenţă că trimiterea unor informări în plic nu este eficientă, pentru a ‘bifa informarea’ a fost legiferată aceeaşi metodă de informare ineficientă şi practică păguboasă pentru consumatori (hârtia, plicul primit este achitat de consumator)”, se mai arată în comunicat.

Conform Ordinului ANRE 171/2020 în vederea realizării activităţii de informare a consumatorilor privind liberalizarea pieţei de energie electrică, furnizorii de ultimă instanţă au obligaţia de a transmite clienţilor casnici din portofoliul propriu: în perioada 1 octombrie 2020 – 1 decembrie 2020 o informare privind liberalizarea pieţei de energie electrică începând cu data de 1 ianuarie 2020; în luna decembrie 2020, după aprobarea de către ANRE a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuţie, o ofertă pentru serviciul universal.

Ce prețuri vor fi practicate

„Chiar dacă ne găsim aproape de mijlocul lunii decembrie 2020, furnizorii nu au trimis nici o ofertă, astfel încât consumatorii să cunoască preţul pe care-l vor plăti peste 20 de zile pentru energie electrică şi să analizeze oportunitatea schimbării furnizorului de energie electrică, care oricum durează”, spun specialiştii AEI.

Având în vedere lipsa ofertei privind preţul la care se va vinde energia electrică după data de 1 ianuarie 2021 şi prevederile legislaţiei în vigoare (dacă nu veţi încheia un contract de furnizare a energiei electrice, furnizarea energiei electrice la locul dumneavoastră de consum va fi realizată în mod automat), 1 ianuarie 2021 îi va prinde pe consumatorii casnici la actualul furnizor de energie la preţul stabilit unilateral de acesta, se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres