Aceasta înseamnă, de fapt, liberalizarea pieţei: fiecare om să fie liber să aleagă ce fel de tarif consideră că este mai bun pentru el, iar între furnizori să existe concurenţă.
Corina Popescu îi sfătuieşte pe consumatori să fie foarte atenţi la eventuale clauze abuzive din contractele pe care le semnează şi să anunţe autorităţile dacă găsesc paragrafe prin care sunt puşi să plătească penalităţi în cazul în care doresc să renunţe la contract. Oricine îşi poate schimba oricând furnizorul, a subliniat ea.
De asemenea, şefa Electrica a arătat, în interviu, care au fost motivele pentru care oamenii nu s-au mutat până acum în piaţa liberă, deşi aveau acest drept încă din 2007.
AGERPRES: Pentru început, spuneţi-ne care este situaţia pe piaţa furnizării de energie?
Corina Popescu: Suntem într-un proces de liberalizare care a început cu mulţi ani în urmă. Primul moment de liberalizare completă a pieţei de energie electrică a fost anul 2007. De ce nu au migrat consumatorii din piaţa reglementată în cea nereglementată cred că ar trebui analizat. Dar ce se întâmplă acum este o trecere forţată. Ce nu s-a întâmplat natural se întâmplă acum forţat.
AGERPRES: De ce nu s-a făcut o trecere etapizată?
Corina Popescu: S-a încercat acest lucru. Legislaţia prevedea, încă din 2007, ca fiecare consumator să poată să aleagă în care piaţă activează, apoi s-a încercat o trecere etapizată. Ani de zile am avut pe factura de acasă două tipuri de tarife pentru energie, o componentă reglementată şi una de piaţă liberalizată. Acest proces trebuia să se finalizeze în 2018. O greşeală a fost făcută la data aceea: piaţa angro s-a liberalizat, dar ANRE continua să reglementeze preţul la consumatorul final. Eşuată şi a doua încercare de trecere etapizată…
Acum, de un an de zile, au apărut atât directiva europeană, cât şi regulamentul european care nu mai permit reglementarea preţurilor şi intervenţia statului pe pieţele de energie în a reglementa preţurile decât pe o durată limitată de timp.
AGERPRES: Ce câştigă oamenii în urma liberalizării?
Corina Popescu: Oamenii câştigă ceva ce foarte puţini dintre cei care sunt puşi astăzi să aleagă realizează: câştigă dreptul, pe care l-au avut şi în trecut, de a schimba oricând furnizorul. Dacă nu mai este mulţumit de servicii, de preţ, poate cu o simplă notificare de 21 de zile – iar, în viitor, conform reglementărilor europene, va putea să schimbe într-o perioadă mult mai scurtă, de 48 de ore – câştigă un drept de a schimba furnizorul de electricitate cu o simplă notificare de 21 de zile.
Consumatorii să fie foarte atenţi când îşi aleg cu cine doresc să meargă mai departe, fie că este furnizorul de până acum, fie că este altul, să-şi facă o analiză foarte atentă la contractul pe care îl semnează. Pentru că sunt contracte care au mai multe clauze care sunt ascunse şi care practic încearcă să blocheze acest drept pe care îl conferă directiva europeană de a-şi schimba furnizorul atunci când doresc.
Evident, ca să faci o alegere corectă, trebuie să fii foarte bine informat şi cred că acesta este lucrul care a lipsit: dorinţa unui consumator de a fi informat. Iar informarea trebuie să fie una corectă.
INTERVIUL VIDEO poate fi urmărit aici
AGERPRES: Ce trebuie să facă oamenii care observă clauze pe care le consideră abuzive?
Corina Popescu: În primul rând să nu semneze contractul şi să caute să identifice furnizorul care îi oferă cea mai bună ofertă, din toate perspectivele. Al doilea lucru: dacă a apucat să semneze un asemenea contract, are dreptul de a notifica Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor, cât şi Autoritatea de Reglementare în Energie.
AGERPRES: Care sunt dezavantajele liberalizării pentru consumatori?
Corina Popescu: N-aş putea să le spun dezavantaje. Sectorul energiei este unul destul de abstract, toată lumea face confuzie între distribuţia şi furnizarea de energia electrică. Aş vrea să le transmit că nu veţi rămâne niciodată fără curent electric. Distribuitorul este acela care vă alimentează, iar furnizorul se ocupă de partea comercială a contractului şi rolul lui este de plăti tot lanţul în spate.
Fiind un domeniu atât de abstract, clientul trebuie să facă un efort să se informeze corect, să nu poată fi manipulat. Am văzut zilele acestea tot felul de comparaţii între preţul de anul trecut, care era reglementat şi preţurile de acum pe serviciu universal şi piaţa liberă. Comparaţia corectă este cea când compari două preţuri care au cumva condiţii similare, cel puţin de achiziţie.
Acesta este dezavantajul: trebuie să îşi rezerve din timpul lor şi să reuşească să se informeze corect.