Directorul general al transportatorului de gaze naturale Transgaz, Ion Sterian, se va vaccina astăzi împotriva Covid-19, la Spitalul Județean de Urgență Brăila, pentru a încuraja angajații companiei de stat să facă la fel. De altfel, Transgaz este prima companie din sectorul gazelor din România care s-a înscris în etapa a doua de vaccinare, dedicate companiilor vitale pentru economie.
”Am dorit să fiu primul care se vaccinează, pentru a oferi un exemplu angajaților, pentru a contribui la creșterea încrederii acestora în campania de vaccinare și pentru a transmite un semnal clar că Transgaz își ia în serios obligațiile pe care le are față de societate și față de economie, așa cum a făcut-o de fiecare dată”, a declarat Sterian într-un comunicat al companiei.
Până acum, aproximativ 70% din cei peste 4.100 de angajați ai Transgaz și-au declarat acordul pentru a fi vaccinați.