Daily Archives: octombrie 14, 2019

Noul calendar de liberalizare a pieței gazelor naturale și a celei de electricitate, inclusiv pentru consumatorii casnici

Piaţa de gaze naturale va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, iar cea de energie electrică la 1 iulie 2021 şi preţurile reglementate vor fi eliminate inclusiv la consumatorii casnici, pentru a exista concurenţă în piaţă, a anunţat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

„Va fi o liberalizare completă la 1 aprilie 2021 la gaze şi la 1 iulie 2021 la energie electrică, atât pe piaţa angro, cât şi pe cea de retail, adică şi la consumatorii finali”, a afirmat oficialul ANRE, citat de Agerpres.ro

Potrivit acestuia, măsura a fost agreată de toţi participanţii la piaţă, precum şi de Comisia Europeană.

„Nu mai are niciun rost să păstrezi piaţa reglementată pe segmentul de retail, dacă piaţa angro este liberalizată. Am discutat cu toţi actorii din piaţă şi cu Comisia Europeană şi toată lumea a fost de acord că nu este o abordare sănătoasă să menţii preţurile reglementate la consumatorii finali casnici, dacă ai o piaţă liberă pe angro. Tot timpul vei avea de-a face cu diferenţe în plus şi minus, care trebuie reglate şi care influenţează concurenţa. Scopul este să avem concurenţă, iar furnizorii mari şi cei mici să se concureze în piaţă, ceea ce se poate realiza doar în condiţiile unei pieţe liberalizate complet”, a explicat Bege.

ANRE va continua să avizeze doar tarifele de furnizare în regim de ultimă instanţă, pentru o perioadă limitată, în caz de urgenţe, precum falimentul sau incapacitatea furnizorului de a livra energie sau gaze.

Toate aceste măsuri vor fi legiferate fie prin lege, fie printr-o ordonanţă de urgenţă pregătită de ANRE şi de Ministerul Energiei, a mai spus Bege.

El a amintit că există o procedură de infringement în sectorul gazelor, declanşată de Comisia Europeană, care se află în stadiul de aviz motivat şi care poate fi închisă doar în cazul în care aceste măsuri de liberalizare sunt legiferate.

„Am primit o amânare de trei luni de la Comisia Europeană, astfel că trebuie să rezolvăm problema până la 26 decembrie. În cazul în care lucrurile se blochează în Parlament, avem pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă, identic cu ce se discută în Parlament. Sper ca tulburările la nivel politic să nu pericliteze acest plan, pentru că nu cred că Comisia Europeană va fi dispusă să ne dea alte termene”, a arătat reprezentantul ANRE.

Dacă România nu rezolvă aceste probleme în termenul acordat de Comisia Europeană, adică 26 decembrie, dosarul de infringement va ajunge la Curtea Europeană de Justiţie. 

Consiliul Concurenţei a declanşat investigaţii pe piaţa gazelor şi pe cea de echilibrare a energiei electrice

Consiliul Concurenţei a declanşat investigaţii pe piaţa gazelor şi pe cea de echilibrare a energiei electrice, a declarat, sâmbătă, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

„Noi avem investigaţii în curs. Avem o investigaţie şi pe piaţa de gaze. Se referă la perioada actuală. Avem o investigaţie pe piaţa de gaze în care ne uităm la modul cum se tranzacţionează gazele în piaţă. Şi avem investigaţie iarăşi în lucru privind piaţa de echilibrare de electricitate”, a spus Chiriţoiu, citat de Agerpres.ro.

Referitor la investigaţia pe gaze, el a menţionat că este vorba despre modul în care ele se tranzacţionează pe BRM şi pe OPCOM.

De asemenea, oficialul Consiliului Concurenţei a precizat că instituţia va finaliza în 2019 investigaţia pe leasing financiar şi operaţional, iar anul acesta sau la începutul anului viitor va trebui terminată investigaţia privind licitaţiile trucate la Romsilva.

Totodată, Bogdan Chiriţoiu a arătat că autoritatea de concurenţă va finaliza în curând o investigaţie pe piaţa de colectare selectivă a deşeurilor. El a menţionat că este vorba despre o plângere împotriva primăriei din Ploieşti, dar „cum se va judeca la Ploieşti se va judeca şi în alte locuri din ţară”. Mai precis, există plângeri împotriva a 29 de primării din ţară care ar restricţiona accesul pe piaţă al firmelor care colectează deşeuri.