Daily Archives: martie 25, 2019

Romgaz propune acordarea unui dividend în valoare brută de 4,17 lei/acţiune

Consiliul de Administraţie al Romgaz a avizat, în şedinţa de luni, propunerea de acordare a unui dividend brut de 4,17 lei pe acţiune, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Propunerea va fi discutată în Adunarea Generală a Acţionarilor care va avea loc pe 25 aprilie.

Administratorii companiei au propus această valoare având în vedere că dividendele cuvenite acţionarilor, conform propunerii de repartizare a profitului anului 2018, sunt 1,214 miliarde de lei.

Totodată, din rezultatul reportat, se vor acorda dividende de 30,833 milioane de lei, iar, conform OUG 114/2018, acţionarilor le revin 362,297 milioane de lei.

Capitalul social al societăţii este de 385.422.400 lei, divizat în 385.422.400 acţiuni ordinare, nominative, indivizibile cu o valoare nominală de 1 leu.

De asemenea, Consiliul de Administraţie a propus plata dividendelor începând cu data de 24 iunie 2019.

Plata dividendelor va fi efectuată în lei, numai către acţionarii înregistraţi în Registrul Acţionarilor (ţinut de S.C. Depozitarul Central S.A.) la Data de Înregistrare stabilită de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Detaliile privind modalitatea de plată vor fi aduse la cunoştinţa acţionarilor înainte de data începerii efectuării plăţii.

E-nergia.ro: Preţurile în concurenţial erau mai mici decât ce a reglementat ANRE acum

O comparaţie a preţurilor finale ale energiei electrice arată că re-reglementarea pieţei pentru consumatorii casnici ar putea să nu aducă un mare câştig la factură, deşi a bulversat întreaga piaţa. În decembrie 2018, lună în care a apărut OUG 114 care a impus din nou preţurile reglementate pentru populaţie, preţurile plătite de cei două milioane de consumatori casnici în regim de piaţă concurenţială erau în general mai mici decât preţurile impuse acum de ANRE pentru perioada martie-decembrie 2019.

mai multe, pe e-nergia.ro

Oltchim se pregătește să dea în judecată Comisia Europeană. Bogdan Stănescu, administrator special: “Suntem într-o situație fără precedent”

Oltchim se pregătește să dea în judecată Comisia Europeană, contestând astfel decizia de ajutor de stat pe care instituția internațională a emis-o în luna decembrie, a declarat pentru energyhub.ro Bogdan Stănescu, administratorul special al companiei. Documentul va fi depus la instanță imediat ce decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Un consorțiu format din avocați străini și români reprezintă compania de stat în acest litigiu.

Potrivit lui Bogdan Stănescu, compania îi încurajează pe creditorii Oltchim să se alăture demersului. Asta în condițiile în care, dacă această sumă va fi înscrisă la masa credală, aceștia vor avea șanse minime să își mai recupereze datoria. Mai mult, potrivit administratorului special, această situație a creat un paradox fără precedent. Ca suma să poată fi înscrisă la masa credală, întreaga lege a insolvenței ar trebui modificată.

Cu toate acestea, spune administratorul special al Oltchim, rangul acestei creanțe trebuie stabilit de către instanță printr-o decizie definitivă, chiar dacă legea națională nu prevede o astfel de situație. Mai mult, suma s-ar putea dubla după ce vor fi aplicate penalități și dobânzi de penalizare.

„La suma de 335 milioane de euro, vor fi calculate dobânzi de penalizare după o formulă de calcul practicată de instutuțiile europene. Apoi, judecătorul sindic trebuie, conform legii, să se pronunțe asupra rangului creanței de ajutor de stat, însă acest lucru poate fi contestat de ceilalți creditori. Legislația insolvenței, însă, nu prevede aceast tip de creanță. Mai mult, ea ar trebui să primeze la masa credală. Motiv pentru care ar trebui modificată legea. Vom vedea cum și dacă va soluționa judecătorul sindic această provocare juridică”, a declarat Bogdan Stănescu, într-un interviu pentru economica.net.

Potrivit acestuia, tabelul creditorilor, care a fost stabilit în 2015, ar trebui actualizat, urmând să fie trecuți pe listă și furnizorii ajutorului de stat, respectiv AAAS, Electrica, Salrom și Apele Române. Însă, un nou tabel al creditorilor va fi admisibil doar dacă și când Oltchim va intra în procedura de faliment. „În cazul în care decizia de stabilire a tipului de creanță ar fi stabilit în mod definitiv de către instanțele de judecată, ca fiind de recuperat cu prioritate, atunci toți ceilalți creditori vor avea o mare problemă în recuperarea datoriilor istorice”, a explicat Bogdan Stănescu.

Citiți și: PIAȚAPRESEI.RO – Bogdan Stănescu, Oltchim: Dacă nu reziliam contractele căpușă, compania nu mai exista

În prezent, creditorii Oltchim mai au de recuperat 60% din sume, respectiv circa 200 de milioane de euro. „În aceste condiții,  Oltchim va solicita creditorilor să conteste la Curtea Europeană de Justiție împreună cu oficialii companiei decizia Comisiei Europene. O astfel de decizie poate avea efecte asupra tuturor companiilor din România. Respectiv companiile cu probleme vor sări peste procedura de reorganizare și vor intra direct în faliment”, a declarat administratorul special al Oltchim.

Aproximativ 40% din activele Oltchim au fost vândute la sfârșitul anului trecut, către Chimcomplex, companie controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza pentru suma de 127 de milioane de euro. Restul de 60% din active, toate nefuncționale, sunt în continuare la vânzare. „Suntem în discuții cu diverși potentiali parteneri cu care vom încerca implementarea unor proiecte fezabile pe platforma Diviziei Petrochimice Bradu. Indiferent de situația juridică a Oltchim, vom încerca să salvăm și aceste active ca să nu fie vândute la fier vechi, ci să redeveni funcționale”, a conchis administratorul special.

La sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană (CE) a constatat că, de la privatizarea eşuată a societăţii Oltchim din România, în septembrie 2012, combinatul a beneficiat de ajutoare incompatibile în valoare aproximativă de 335 de milioane euro şi, în consecinţă, a decis că România trebuie să recupereze aceste ajutoare de la Oltchim. În aprilie 2016, Comisia a iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a stabili dacă anumite măsuri luate de România în sprijinul societăţii Oltchim respectau normele UE privind ajutoarele de stat, în special:
– neexecutarea silită a datoriilor şi acumularea în continuare de sume datorate de Oltchim Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din România după privatizarea eşuată a societăţii Oltchim din septembrie 2012;
– anularea de datorii în valoare de peste 300 de milioane euro de către AAAS şi de către diferite întreprinderi de stat și continuarea furnizărilor, de către statul român şi de către întreprinderi de stat (CET Govora şi Salrom), către Oltchim fără plată, în ciuda deteriorării situaţiei financiare a societăţii.

Furnizorii de energie au fost obligaţi de ANRE să trimită scrisori celor nouă milioane de clienţi casnici, cu beneficiile preţurilor reglementate de stat

ANRE a trimis o adresă furnizorilor de energie electrică prin care îi obligă să trimită tuturor clienţilor casnici pe care îi au, indiferent dacă sunt alimentaţi în regim reglementat sau concurenţial, o scrisoare în care să îi informeze despre cum se pot întoarce în piaţa reglementată, proaspăt reintrodusă.

mai multe, pe e-nergia.ro